ADAM CREIGHTON
Follow @Adam_Creighton
Economists sometimes talk about “structural breaks”, where some major change renders comparison between before and after meaningless. The coronavirus is the mother of all structural breaks, at least the biggest since World War II.
It will leave an indelible mark on our habits and attitudes for a generation, shifting the pattern of demand away from luxuries and honing the efficiency of supply. It won’t be all bad. Apart from fostering a greater sense of national consciousness, households and businesses will become more resilient.
The financial crisis of 2008 was for most, especially here, a relatively remote and academic event. Life went on as it always had.
The pandemic has drastically affected the structure of our lives in a manner inconceivable a month ago.
“Even though this won’t go on as long, we will see some of that same kind of shift in attitudes and behaviour we saw after the Depression,” demographer Hugh Mackay tells Inquirer.
Already, conversations about gender balance and the climate “crisis” have evaporated and such issues will seem less urgent in the wake of the pandemic. The idea of forcing another 2.5 per cent of workers’ wages into capricious financial markets will be seen as folly. It’s been a reality check for the national conversation, which had drifted almost to the absurd. While the deluge of news about the coronavirus is relentless, at least it is something real.
Households will become more frugal as they learn how cheaply they can live once frivolous expenditures are excised. Spending $350 on a concert ticket will no longer be the norm. Having learned to exercise outside, that $70-a-fortnight gym membership might not seem such a good deal.
A nation making their own lunches and dinners will become far more apprised of grocery prices. “The pandemic will challenge rampant individualism, reminding us we’re all interconnected,” adds Mackay.
So far, the burden of job losses has fallen almost exclusively on workers who, in normal times, we actually need: cafe and retail staff, pilots and taxi drivers, for example.
By contrast white-collar workers, although compelled to work at home, have been insulated. But many of them will start to question the point of their jobs. Shorn of the charade of pointless meetings, it will become clearer who actually does what. Putting in “desk time” to please the boss will no longer be an option.
Businesses will become leaner, and possibly meaner. They’ll question whether acres of commercial real estate are worth the rent. Bosses in large enterprises will question the value of staff who they haven’t seen in weeks, and who have appeared to produce quite little — apart from social media posts with “#WFH”. Workers with little verifiable, individual output should be concerned.
The least affected by the crisis inevitably will be the political class, who have shut the economy down without any risk to their pay and conditions.
Politicians concede privately this is unsustainable politically.
News the upper echelons of the bureaucracy and judiciary will forgo a 2 per cent pay increase in July as a way of sharing the burden is probably not enough to quell the anger that by July will be red-hot. “People will come out of this with a heightened anxiety; they’ll be wounded and cranky,” says Mackay.
Government has never in history tried to shut an economy down; we’ll soon see for how long it is possible in a democracy.
Government might also have to take a blowtorch to wasteful spending, as the debt and interest burden surges.
“During the drought the government was ridiculously employing people to go around in fancy cars and make sure farmers weren’t mistreating their livestock,” says one chairman of a top-20 Australian company.
The billions spent annually by state and federal governments on consultants — for many projects the man in the street would deem either a complete waste of money or something the public sector itself should be doing.
The slump has thrown up a slew of moral questions too. The inevitable confrontation between tenants and landlords over rent, for instance, has no easy answer. What has happened is neither’s fault, yet the loss is real and must be borne. Typically, landlords tend to be older and richer; perhaps they should take most of the hit given people have lost their jobs and businesses in large part to save the elderly.
Respect for the economic system will fray too. When the Reserve Bank starts creating money artificially to buy government bonds, many will question the value of money, and the morality of how it can be handed out to favoured constituencies.
Why not give it to households directly, many will ask, preventing the financial sector clipping the ticket on the way? The notion of a free market in the financial system will become more farcical.
Everyone is for the $189bn in stimulus spending now, assuming it will save jobs. However understandable the political imperative, it might not save many. The two small businesses I have spoken to around where I live — a florist and a hairdresser — have already laid off all their staff. So have large businesses: what then is the point of the extra debt?
The government shouldn’t waste the crisis. Arguments to enhance our energy security will resonate more easily. Demands to make the country reliant totally on solar, wind and batteries — at astronomical cost — won’t appeal as much. This might be the time a nuclear energy program, taking advantage of our rich uranium reserves, becomes politically feasible.
We’re conducting a huge experiment in economics and health policy. The uncertainty hanging over the economy is unprecedented.
Even if our relative performance in managing this disease is along the lines of the Spanish flu 100 years ago, when Australia had the second-lowest death rate in the world, by a large margin, society and the economy will be changed irrevocably on the other side.
Monday, 30 March 2020
Friday, 27 March 2020
Vesti bune: incepe testarea vaccinului pe subiecți umani
Vaccinul anti-covid dezvoltat de Universitatea Oxford începe testarea pe oameni
Cercetătorii de la Universitatea Oxford au început selecția pentru a alege voluntari între 18-55 de ani pentru testarea vaccinului pe care l-au creat - ChAdOx1.
Vaccinul este o combinație între virus și o proteină folosită la un alt vaccin anti-coronavirus, dezvoltat în trecut de aceiași specialiști și se află deja în producție, dar va mai trece ceva timp pînă cînd va putea fi pus la dispoziția autorităților.
Idioții utili ai presei românești
În mod nesperat, propaganda chinezilor și-a găsit o platformă solidă în redacția Digi24. Nu e de mirare, avînd în vedere materialele anti-trump scoase din burtă și lipsite nu doar de documentare dar și de vreo logică, însă acum devine chiar periculos.
Astfel, au publicat un articol nesemnat (desigur) care susține încă din lead că „Un profesor italian susține că este posibil ca noul coronavirus care provoacă COVID 19 să se fi răspândit în afara Chinei înainte ca autoritățile din domeniul sănătății să descopere boala.” Evident, articolul e preluat după o gazetă chinezească.
O simplă căutare pe google le-ar fi permis să afle și declarația profesorului, apărută în The Times: „A well-known Italian scientist has said Beijing’s attempts to twist his words to suggest the coronavirus originated in Italy is a textbook example of “propaganda”.
Giuseppe Remuzzi, director of the Mario Negri Institute for Pharmacological Research in Milan, has refuted any suggestion that the virus started in his homeland after comments he made circulated widely in Chinese state media.”
Orice alte comentarii sînt de prisos. Doar că nu e de mirare că presa își pierde constant credibilitatea.
Astfel, au publicat un articol nesemnat (desigur) care susține încă din lead că „Un profesor italian susține că este posibil ca noul coronavirus care provoacă COVID 19 să se fi răspândit în afara Chinei înainte ca autoritățile din domeniul sănătății să descopere boala.” Evident, articolul e preluat după o gazetă chinezească.
O simplă căutare pe google le-ar fi permis să afle și declarația profesorului, apărută în The Times: „A well-known Italian scientist has said Beijing’s attempts to twist his words to suggest the coronavirus originated in Italy is a textbook example of “propaganda”.
Giuseppe Remuzzi, director of the Mario Negri Institute for Pharmacological Research in Milan, has refuted any suggestion that the virus started in his homeland after comments he made circulated widely in Chinese state media.”
Orice alte comentarii sînt de prisos. Doar că nu e de mirare că presa își pierde constant credibilitatea.
Granița-n raniță
Ce ne mai spune nouă criza asta? Italia și-a închis granițele. Spania la fel. Și Germania. Acum mexicanii sînt supărați pe ici, pe colo, ca americanii vin peste ei. Pentru că granițele nu sînt un moft. Sînt limita jurisdicției naționale, unde poți controla destinul propriilor concetățeni, fără a-i face vicimele politicilor aiurite ale altei țări.
După ce ani de zile am auzit că zidul lui Trump e o tîmpenie, iată că granițele întărite și protejate au ajuns iar la modă. Acum, cînd propaganda internaționalistă a redus vitezele, putem să auzim și vedem și vocea rațiunii, a oamenilor care vor să trăiască în comunitatea lor fără a fi nevoiți să își schimbe viața din cauza valurilor de călători care aduc cu ei tarele locurilor de origine, fie ele terorism, sărăcie, ignoranță sau... viruși.
Nu sînt împotriva liberei circulații. Dar o astfel de libertate impune si responsabilitate și cred că fiecare stat are dreptul de a reglementa și restrînge numărul și originea celor ce vor să îi treacă pragul. Nu era nevoie de o pandemie să gîndim logic, dar iată că evenimentele ne forțează să revenim la bun-simț.
După ce ani de zile am auzit că zidul lui Trump e o tîmpenie, iată că granițele întărite și protejate au ajuns iar la modă. Acum, cînd propaganda internaționalistă a redus vitezele, putem să auzim și vedem și vocea rațiunii, a oamenilor care vor să trăiască în comunitatea lor fără a fi nevoiți să își schimbe viața din cauza valurilor de călători care aduc cu ei tarele locurilor de origine, fie ele terorism, sărăcie, ignoranță sau... viruși.
Nu sînt împotriva liberei circulații. Dar o astfel de libertate impune si responsabilitate și cred că fiecare stat are dreptul de a reglementa și restrînge numărul și originea celor ce vor să îi treacă pragul. Nu era nevoie de o pandemie să gîndim logic, dar iată că evenimentele ne forțează să revenim la bun-simț.
Număr zilele. Număr
Cred că asta ar fi un minunat început de refren de manea. Număr zilele, număr nopțile. Dar nu le număr. Doar mă uit să văd ce mai fac prietenii mei, aruncați de viață pe tot mapamondul. Cei din Italia sînt închiși în casă. Cînd vezi atîția morți, nu ai nevoie de carabinieri să îți spună să nu ieși.
Spaniolii și cehii se miră că marfa din China e proastă. Doar faptul că virusul ăsta chinezesc ține mai mult decît o gripă normală nu trebuie să ne facă să uităm că marfa chinezească e de proastă calitate.
Niște români din UK ar plăti oricît numai să se poată întoarce acasă. La Suceava. Mă rog, i-o trata cu paracetamol la urgențe în Anglia, dar la Suceava văd că îi tratează direct cu viruși chinezești. Mult mai bine, desigur!
Și peste toate astea, matematica nu îmi da pace: Germania are 47 de mii de cazuri, italia 80 de mii, Spania 57 de mii. Toate țările astea sînt de mărimea regiunilor din jurul Hubeiului, regiunea din China cu 80 de mii de cazuri. Însă niciuna nu are mai mult de 1500 de cazuri. Cum e asta posibil, în condițiile în care chinezii au mușamalizat epidemia la început și nu doar că nu au luat măsuri de stopare a extinderii, dar au mai și organizat manifestări la care au adus mii de oameni? Eu cred că cifrele reale din China sint de cel putin 10 ori mai mari. Asta așa, din pix, uitîndu-ne la regiunile din jur. Altfel aș îndrăzni să compar cu Germania și aș spune cel puțin de 20 de ori.
Spaniolii și cehii se miră că marfa din China e proastă. Doar faptul că virusul ăsta chinezesc ține mai mult decît o gripă normală nu trebuie să ne facă să uităm că marfa chinezească e de proastă calitate.
Niște români din UK ar plăti oricît numai să se poată întoarce acasă. La Suceava. Mă rog, i-o trata cu paracetamol la urgențe în Anglia, dar la Suceava văd că îi tratează direct cu viruși chinezești. Mult mai bine, desigur!
Și peste toate astea, matematica nu îmi da pace: Germania are 47 de mii de cazuri, italia 80 de mii, Spania 57 de mii. Toate țările astea sînt de mărimea regiunilor din jurul Hubeiului, regiunea din China cu 80 de mii de cazuri. Însă niciuna nu are mai mult de 1500 de cazuri. Cum e asta posibil, în condițiile în care chinezii au mușamalizat epidemia la început și nu doar că nu au luat măsuri de stopare a extinderii, dar au mai și organizat manifestări la care au adus mii de oameni? Eu cred că cifrele reale din China sint de cel putin 10 ori mai mari. Asta așa, din pix, uitîndu-ne la regiunile din jur. Altfel aș îndrăzni să compar cu Germania și aș spune cel puțin de 20 de ori.
Subscribe to:
Comments (Atom)