Aceasta este prima activitate la care m-am gîndit și o voi începe chiar acum. Știu că nu ne gîndim prea des la asta, dar uneori am timp și pentru așa ceva.
De ce?
Cred că cea mai bună metodă pentru a avea o activitate eficientă este să începi prin a întreba de ce faci lucrul respectiv. Cu cît e mai clar motivul, cu atît va fi mai ușor să alegi între ce îți trebuie și ce nu. Prin urmare, care este motivul pentru care vrem să ne re-organzăm contactele sociale? Depinde de fiecare, poate fi vorba de persoane cu care nu mai avem nici un fel de contact, pe care le-am adăugat în listele noastre din greșeală, neatenție sau datorită unor împrejurări care acum nu mai sînt valabile. Pe de altă parte, pot fi persoane care pur si simplu ne aglomerează spațiul pe social media cu lucruri care nu ne intereseaza si pe care nu le gasim amuzante. Sau sint chiar toxice si periculoase. Sau doar cronofage. Atunci cînd ne hotărînm să facem această reorganizare, cam acestea ar fi criteriile de avut în vedere:
- importanța contactelor cu o persoană,
- idei și opinii care ne intereseaza si ne ajută (personal sau profesional),
- timpul afectat întreținerii relației respective.
Eu cred că, atunci cînd relația cu o persoană solicită mult timp, din cauza unor dezbateri sterile și agresive, acel contact nu mai genereaza nimic util ci devine o sursă de irosire a timpului și energiei personale lipsită de folos sau satisfacții.
Cum?
În acest moment am următoarele conturi de social media: două conturi pe twitter, pe care nu le utilizez prea des, dar sînt bune să citesc mesajele altora, dacă mi se par interesante.
Mai am patru conturi de instagram, pe care le folosesc în mod diferit, în funcție de necesități. Unul este un cont de practică, despre cărți, pe care l-am crescut pînă la 1200 de followers în cîteva luni. Din lipsă de timp, a scăzut la 1100 într-un an, dar acum am revenit la 1200 și îmi propun să îi susțin creșterea. Nu am nevoie de el, dar e un exercițiu bun, care ar putea fi util la un viitor interviu de angajare. Investiția de timp în el, pentru a avea această creștere de 100 de oameni pe lună ar fi cam 45 de minute pe zi.
Mai am două conturi pe care le folosesc doar din motive profesionale. Un al treilea este personal, dar nu îl frecventez prea des.
Pe Facebook am 2 conturi, unul vechi, pe care obisnuiam să îl folosesc din interese amestecate, profesionale și personale, dar acum nu mai are nici un rost, stă acolo și mai intru să verific diverse lucruri. Celălalt cont are cam 100 de prieteni și îl țin intenționat așa, acceptînd doar persoane pe care le cunosc personal sau măcar am discutat și avem ceva interese comune. Am luat decizia asta acum mulți ani, pentru că explicam mereu la cursuri ideea lui Desmond Morris din ”Maimuța goală”, că în agenda telefonică oamenii obișnuiți au cam 100-150 de persoane pe care le cunosc și cu care comunică: dimensiunea unui trib normal din Comuna primitivă. Nu putem avea relații semnificative cu mai mult de atîția oameni. Nu sîntem capabili să gestionăm relații de calitate cu mai mulți oameni și nici timpul disponibil nu ne permite, fără a influența negativ alte activități și obiective.
Mai am și un cont pe WhatsApp. Deja am sters vechiul cont de Viber, pentru ca nu il mai foloseam. Contul este util, dar trebuie sa reduc timpul petrecut online și, de asemenea, să fac curățenie în fișiere și să păstrez lucrurile de care am nevoie. Partea bună este că îmi salvează automat pozele pe google photos.
Un ultim pas important este să fac curățenie și în agenda telefonului, după același principiu: să rămîn doar cu oamenii pe care îi cunosc direct și cu care discut regulat, plus o listă de furnizori de servicii de care am nevoie - electrician, gradinar, etc. Restul numerelor va fi salvat într-un fișier, în caz că am nevoie de vreunul din ele.
Pentru cei interesati de analiza de la final, as sugera o scurta descriere a actiunilor întreprinse aici și a reacțiilor pe care le-a generat.
No comments:
Post a Comment